A A A




Ultimele Evenimente

Bădăcin – 800 de ani de atestare documentară 800 de ani de atestare documentară a comunei Bănișor Mănăstirea Bic în straie de sărbătoare HRAM la Parohia "Intrarea Maicii Domnului în biserică" din Șimleu Silvaniei

Meteo






www.episcopiasalajului.ro

EPISCOPIA SALAJULUI



 

Reprezentant ISU Sălaj la ședința lunii aprilie

Joi, 10 aprilie 2014, la sediul Protopopiatului Șimleu Silvaniei a avut loc ședința administrativă lunară, la care au participat preoții din cuprinsul protopopiatului, aceasta fiind ultima desfășurată în Sfântul și Marele Post din acest an.

Aflându-ne în preajma Praznicului Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos, în cadrul ședinței a fost invitat un reprezentant al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sălaj. Domnia sa, în debutul întâlnirii, a făcut o scurtă prezentare a documentelor legislative care fac referire la locașurile de cult, dar și o sumară instruire a personalului clerical cu privire la prevenirea și stingerea incendiilor înainte de marea sărbătoare a Învierii Domnului.

În cadrul ședinței au fost transmise parohiilor atât Pastorala Preasfințitului Părinte Petroniu la Duminica Învierii, cât și hotărâri ale Sf. Sinod, privind alegerile Adunării Eparhiale, oficierea slujbelor cu alte culte, atribuirea stranelor, procurarea de lumânări și colportaj bisericesc, precum și informații privitoare la transferarea preoților în afara țării.

La finalul discuțiilor, părintele protopop Dan Haiduc a tratat problemele administrative aflate pe ordinea de zi.





Groupromo Publicitate - Realizare pagini web ,imagine ,publicitate si promovare online www.groupromo.ro